x close
Acasa Arhiva Industria laptelui: Sala de muls mobila, destinata fermelor de vaci de dimensiuni mici si medii

Industria laptelui: Sala de muls mobila, destinata fermelor de vaci de dimensiuni mici si medii

09 Noi 2011 - 09:42


Micii fermieri au la dispoziţie un concept de sală de muls, care poate fi locată în diferite zone din ţară, pentru a-i ajuta să se adapteze la regulile Uniunii Europene în privinţa conformităţii laptelui.

“Peste 40% din piaţa actuală de lapte nu este lapte conform, aceasta urmînd să dispară în 2 ani. De aceea, am conceput un program, care presupune un pachet de finanţare şi un concept de sală de muls, pentru a-i ajuta pe fermierii mici să treacă la conformitatea laptelui. Am venit în parteneriat cu finanţatorul şi cu procesatorul”, a declarat directorul general al DN Agrar Group, Sorin Anderco.

El a explicat că este vorba despre o sală de muls portabilă, care poate fi amplasată în diferite regiuni, de care să beneficieze micii fermieri, care au între una şi cinci vaci. Potrivit acestuia, proiectul este rentabil numai în cazul în care micii fermieri se asociază, pentru că este vorba despre o investiţie de 35.000 de euro pentru o instalaţie de muls 12 vaci simultan şi de 75.000 de euro pentru mulsul a 24 de animale simultan.

Părţile care contribuie la program sunt: DN Agrar Group, compania Danone şi finanţatorul. Practic, micii fermieri, constituiţi în asociaţie, achiziţionează echipamentul, iar compania Danone va colecta laptele devenit conform. Rata se va reţine din laptele colectat de la micul fermier, care va plăti eşalonat timp de 5 ani. Mai exact, procesatorul, adică Danone, va reţine la sursă rata şi o va vira către finanţator. Anderco a explicat că echipamentul de muls este importat şi distribuit prin DN Agrar Group, iar finanţatorul este un organism financiar de talie mondială, prezent şi în România.

În 2005, România producea circa 5 milioane de tone de lapte. Prin negociere cu Uniunea Europeană, la aderare, România a obţinut o cotă de lapte de 3,2 milioane de tone, din care două treimi, respectiv două milioane de tone, pentru vînzări directe şi 1,2 milioane de tone de lapte destinat procesatorilor. Această cantitate de lapte livrată procesatorilor a scăzut continuu, cu circa 80% anual, iar în prezent se procesează anual între 800.000 şi 900.000 de tone de lapte.

DN Agrar Group a ajuns cel mai mare producător de lapte

Peste opt milioane de euro au fost investiţi, până acum, într-o fermă modernă cu 1.150 de vaci, la Gârbova de Sebeş, în judeţul Alba, însă investiţia va depăşi 12 milioane de euro până în 2013, când numărul de vaci va ajunge la 2.000. Sorin Anderco, directorul general al DN Agrar Group, a declarat că ferma a fost înfiinţată prin Fondul European pentru Dezvoltare Agricolă şi Rurală (FEADR). Domnia sa a precizat: "Investiţia s-a finalizat în aprilie 2011, iar popularea fermei s-a realizat în august cu vaci Holstein aduse din Olanda. 90% din investiţia de aici este făcută din banii investitorilor din Olanda. 38 de persoane fizice au investit aici. Profitul pe care îl estimăm este de 1-1,5 milioane de euro". Din peste opt milioane de euro, trei milioane de euro sunt parte eligibilă cu o cotă de 40% grant.

Anul viitor, efectivul de vaci va creşte la 1.700 de capete, iar în 2013 va ajunge la 2.000, ceea ce va presupune construcţia a încă două adăposturi. Acum ferma are două grajduri, de tip H, cu un coridor de trecere, care face legătura pentru vacile din toate zonele grajdului către sala de muls. Totodată, pe acelaşi coridor, se află o zonă de tratament pentru vacile bolnave. La capetele grajdurilor s-au montat adăpătoare cu nivel, alimentate din tancul de 30.000 de litri de apă colectată din mai multe puţuri de mare adâncime, iar pe mijloc este aleea de furajare.

Furajul care se dă la animale este produs în proporţie de 90% tot la ferma DN Agrar Gârbova, situată la câteva zeci de kilometri de Sibiu. 2.500 de hectare din jurul fermei sunt exploatate în acest sens. Furajul este un mix de şrot de soia, şrot de rapiţă, tăiţei de sfeclă, minerale şi melasă.

Vacile, în afară de crotalii, au cipuri electronice (respondere), care oferă toate datele despre animalul respectiv: genetică, tratamente la care a fost supus, cantitatea de lapte pe care îl dă etc. În cazul în care un animal se află sub tratament cu antibiotic, numărul de identificare al acestuia este introdus în calculator. Dacă vaca respectivă ajunge, dintr-o eroare, în sala de muls, nu porneşte instalaţia de vacuum.

Ca număr de salariaţi, doar două persoane lucrează la sala de muls, care are 60 de locuri. În total, la fermă lucrează 45 de oameni.

Ferma DN Agrar Gârbova furnizează laptele companiei Danone. Dacă în prezent cantitatea de lapte livrată este de 23 de tone pe zi, până la sfârşitul anului va ajunge la 30 de tone zilnic. În 2013, producătorul de lapte îşi propune să livreze o cantitate minimă de 50 de tone de lapte pe zi.

Jan De Boer Gijsbertus, unul dintre investitorii de la fermă, a afirmat că proiectul a început în 2007, dar a pierdut un an pentru că a apelat la subvenţii prin FEADR. El spune că face agricultură pentru vaci şi crede că România se va dezvolta mai mult decât alte ţări din regiune. În ceea ce priveşte zona pe care a ales-o pentru dezvoltarea proiectului, satul Gârbova de Sebeş, judeţul Alba - Jan De Boer Gijsbertus a explicat că motivul principal a fost cantitatea mai mare de precipitaţii care cade aici.

"Opt milioane de euro am investit, 1,2 milioane de euro fiind de la FEADR. Restul a fost capital propriu şi de la alţi investitori olandezi. Investiţia cred că o voi recupera în opt ani", a spus Jan De Boer Gijsbertus, care a adăugat că data viitoare nu va mai apela la subvenţii, din cauza birocraţiei. În opinia acestuia, este mai uşor să lucrezi cu vacile decât cu oamenii.

Sorin Anderco a anunţat că, anul viitor, vor să demareze un nou proiect care va consta în construirea a două ferme de 2.500 de capete sau patru de 1.250. "Decizia o vom lua în funcţie de locaţia pe care o vom găsi şi de dispunerea terenurilor. Acestea sunt fărâmiţate, au mai mulţi proprietari şi este greu să găsim o suprafaţă mare. Pentru noua investiţie avem nevoie de circa 30 de hectare pentru o fermă", a explicat el.

În ceea ce priveşte banii pentru investiţii, o parte dintre aceştia vor fi generaţi din profitul companiei, iar o parte de la investitori şi, eventual, bănci. De asemenea, managementul Grupului se gândeşte şi la cultivarea de legume, în viitor.

"Avem în proiect să cultivăm legume, orice se poate cultiva. Intenţionăm, apoi, să facem o centrală pe biogaz. Acum suntem în discuţii. Pentru centrală avem nevoie de 3,5 milioane de euro", a adăugat Anderco.

Aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană a însemnat pierderea, în ultimii trei ani, a 750.000 de vaci. Astfel, România a rămas acum cu doar 1,9 milioane bovine, în condiţiile în care în 1989 în România existau în jur de 6,5 milioane bovine.

Dacă în 2007, primul an de aderare la UE, România deţinea 2.734.000 bovine, potrivit datelor ultimului Recensământ General Agricol, în acest moment, mai sunt înregistrate în România 1.985.000 bovine.
Comentarii
Adauga comentariu
* obligatoriu
* obligatoriu
Comentariul tău (maxim 1000 de caractere): * obligatoriu
0 caractere :: Numar maxim de caractere 1000
b10bb

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Consiliul European al Laptelui: Noul Comisar pentru Agricultură nu trebuie să schimbe traiectori măsurilor deja aprobate! Articolul urmator