x close
Acasa Arhiva Plantarea vitei de vie

Plantarea vitei de vie

04 Mar 2009 - 00:06


Perioada de plantare a vitei de vie diferă în funcţie de condiţiile pedo-climatice. La noi în ţară este generalizată plantarea în primăvară, perioada optimă fiind lunile martie - aprilie, cînd temperata solului în zona de plasare a rădăcinilor este de 8-10 grade. Pe solurile grele, cu exces de umiditate, care se încălzesc mai greu, plantarea se realizează mai tîrziu (aprilie - mai), cînd în sol temperatura creşte, iar umiditatea scade. În zonele sudice, mai secetoase, pe terenuri bine drenate, plantarea viţei de vie se poate realiza din toamna (sfîrsit de octombrie - inceput de noiembrie) dar trebuie incheiată pînă la venirea îngheţului. Prin plantatul de toamnă, viţa porneste în vegetaţie mai devreme.

Procurarea materialului săditor

Viţele se procură de la producătorii autorizaţi, primăvara sau toamna, în funcţie de epoca aleasă pentru plantare. Un material de calitate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • pachetele trebuie să poarte o etichetă cu denumirea soiului si a portaltoiului;

  • punctul de altoire trebuie să aibă o sudură bună (se apasă cu degetul mare pe altoi);

  • viţele să nu prezinte tumori canceroase sau răni vizibile;

  • rădăcinile principale să fie în număr de trei, de 15 cm lungime şi 2 mm grosime, de culoare albă, sidefie în secţiune;

  • cordiţa să aibă o lungime de 15 cm, să prezinte lemn sănătos şi ochii viabili.



Distanţele de plantare a vitei de vie

Viţele altoite au cerinţe mari de lumină, motiv pentru care alegerea distanţelor optime de plantare are o importanţă majoră si directă in ce priveşte dezvoltarea şi fructificarea plantei.

Pentru soiurile viguroase, cultivate pe teren nisipos, cu intreţinere mecanizată a solului, se practică distantele de: 2,5 m între rînduri si 1,4 m pe rînd.Pentru soiurile viguroase, cultivate la ses sau pe pante mici, pe toate tipurile de sol, cu întreţinerea mecanizată a solului, se practică distanţa de 2,2 m intre rînduri cu 1,2 m pe rînd. Pentru soiurile de vigoare mică - mijlocie, cultivate pe toate tipurile de teren, unde executarea lucrărilor se face manual, se practică 1,2 - 1,5 m între rînduri şi 1,0 - 1,2 m pe rînd.

Pichetatul şi săpatul gropilor

Pichetarea terenului şi marcarea gropilor este obligatorie şi constă în stabilirea locului final al fiecărei viţe în parte cu ajutorul unui pichet. La executarea acestor lucrari se au în vedere distanţele de plantare stabilite iniţial, precum şi obţinerea de randuri drepte. Lucrarea se execută la sfîrşitul iernii pentru lucrarile de primăvară şi la începutul toamnei pentru plantările de toamna, cu tăruşi de 70 cm lungime, care vor servi la susţinerea lăstarilor dar şi a tulpinii, in primii 3-5 ani de la plantare.

Săpatul gropilor se face concomitent cu plantatul sau cu cel mult două ore inainte. Gropile se fac cu cazmaua pe directia rîndurilor, de aceeasi parte a pichetului, şi au dimensiunile de 50 /40 cm. Pămîntul scos din groapa se aseaza pe aceiasi parte a gropii.

Pregătirea pentru plantare la vita de vie

Pregătirea pentru plantare constă in:


  • fasonarea (scurtarea) rădăcinilor bazale la 8-10 cm;

  • eliminarea radacinilor de la nodurile intermediare ale portaltoilor (daca exista);

  • suprimarea ciotului de la altoi;

  • fasonarea (scurtarea) corditei la 3 -4 ochi;

  • mocirlirea prin introducerea radacinilor si a o treime din portaltoi intrun amestec de părti egale balegă de vacă şi pămînt, la care se adaugă apă, pînă se ajunge la o consistenţă smîntînoasă.



Plantarea propriu-zisă a vitei de vie

Plantarea propriu-zisă constă în:


  • realizarea pe fundul gropii a unui muşuroi de pămînt foarte bine mărunţit;

  • introducerea viţei în groapă şi fixarea lîngă peretele dinspre pichet, cu cordiţa orientată către acesta, rădăcinele răsfirate pe muşuroi şi punctul de altoire la 2-4 cm deasupra solului;

  • aşezarea unui strat de 20 cm de pămînt mărunţit si reavăn deasupra rădăcinilor;

  • se adaugă dupa tasare 2-5 kg de mraniţă, in fiecare groapă;

  • se udă cu 5-10 litri apa, in functie de umiditatea solului;

  • se umple groapa cu pămînt pînă la nivelul solului fără a se tasa;

  • se face muşuroirea viţelor cu pămînt reavăn şi măruntit, indiferent de epoca de plantare.



Pentru a obţine plantaţii viguroase, uniforme, sănătoase, productive, de mare longeviţate este necesară replantarea şi modernizarea plantaţiilor viticole. Asta pentru că plantaţiile vechi s-au epuizat şi au îmbătrînit. De asemenea era necesar să se planteze soiuri noi, mai productive şi mai rezistente la boli şi dăunatori.

Înainte de a începe lucrările, este necesar să se ia în calcul şi condiţiile în care se poate amîna replantarea. De asemenea este necesar să se întocmească un plan de plantare în care să se specifice durata de exploatare a plantaţiei, alegerea soiului, cheltuielile şi lucrările de amenajare a teritoriului.

După ce s-au realizat aceste condiţii, se va trece la lucrările din teren şi care încep cu defrişarea plantaţiei vechi. După această lucrare urmează însămînţarea ogorului verde.

Înainte de replantare se execută desfundatul terenului. În continuare se face pichetarea, se vor pune tutorii şi se sapă copciile. Cînd s-au realizat aceste condiţii, materialul săditor se pregăteste pentru plantare si se execută plantarea propriu-zisă, care se poate fi manuală sau mecanică.

În concluzie putem spune că trebuie realizate următoarele condiţii pentru a avea o plantaţie viguroasă:


  • alegerea soiului şi a portaltoiului corespunzător zonei;

  • alegerea materialului săditor de cea mai bună calitate;

  • examinarea materialului săditor;

  • pregătirea adecvată a materialului săditor pentru plantare

  • terenul se va menţine ogor minim trei ani;

  • efectuarea fertilizării de aprovizionare conform studiului agrochimic;

  • desfundatul adecvat si la timp;

  • plantarea profesionala si grijulie.




În plantaţiile tinere se vor executa următoarele lucrări:

  • lucrările de sol, inclusiv înierbarea de toamnă / iarnă;

  • protectia viţelor contra boli, dăunatori şi vînatului;

  • legatul viţei odată cu creşterea;

  • înlăturarea copililor şi cîrnitul;

  • muşuroitul toamna şi desmuşuroitul primăvara;



Spalierul de susţinere trebuie construit imediat după plantare. Trebuie prevăzute cu lănţisoare şi întinzătoare pentru sîrmă.

Tăierea si conducerea viţelor de vie in primii trei ani se execută în funcţie de cresterea butucilor. Poate exista o creştere viguroasă, moderată, sau slabă. În anul doi se aplică conceptul de "tăiere minimală", iar în anul trei se lasă o coardă de rod plus coarda de rezervă. (OJCA)
Citeşte mai multe despre:   plantarea vitei de vie,   taierea vitei de vie
Comentarii
Adauga comentariu
* obligatoriu
* obligatoriu
Comentariul tău (maxim 1000 de caractere): * obligatoriu
0 caractere :: Numar maxim de caractere 1000
67aee

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

SUA câştigă prima licitaţie pentru a exporta grâu în Egipt după şapte luni. Care este preţul de atribuire Articolul urmator