x close
Acasa Arhiva Tabără: Importurile de carne de porc din Germania nu pot fi oprite, chiar dacă asta cer crescătorii

Tabără: Importurile de carne de porc din Germania nu pot fi oprite, chiar dacă asta cer crescătorii

25 Ian 2011 - 16:55


Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a declarat marţi că ţara noastră nu poate opri importul de carne de porc din Germania, după ce producătorii români au cerut ministrului să interzică aceste importuri, pe fondul infestării cu dioxină a cărnii de porc din Germania.

"În discuţiile de azi dimineaţă, crescătorii de porci mi-au cerut să blocăm importurile. România a aderat la Uniunea Europeană şi trebuie să respecte nişte reguli. Ungaria, ieri dimineaţă, s-a întâlnit cu

reprezentanţi ai Comisiei, a anulat măsurile pe care le-a luat şi şi-a cerut şi scuze", a afirmat Tabără, amintind că Ungaria blocase, într-o primă fază, importurile de carne de porc din Germania.

Ministrul a adăugat că întreaga piaţă de porc din UE trece printr-o criză, generată de scumpirea cerealelor la nivel mondial.

"Ieri, la propunerea Belgiei, s-a luat hotărârea stocurilor private în ceea ce priveşte carnea de porc. Stocurile private vor fi susţinute de UE", a spus Tabără.

El a afirmat că ministrul Agriculturii din Germania a prezentat Comisiei Europene un raport cu măsurile pe care le-a luat referitor la problema dioxinei, măsuri considerate asiguratorii de către miniştrii de resort din ţările UE.

El crede că problema posibilei apariţii a cazurilor de dioxină la carnea de porc în România este falsă, generată din motive politice.

"Cei care au vorbit au vorbit politic, nu în slujba fermierilor", a mai spus Tabără.

Patronatul Român al Cărnii de Porc susţine că este posibil ca în România să fi ajuns carne de porc din Germania contaminată cu dioxină şi a cerut interzicerea importurilor din această ţară.

Totodată, Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România a cerut vineri ministrului Agriculturii să propună în Guvern măsuri de protejare a producătorilor de carne de porc din România faţă de preţurile de dumping practicate de companiile de profil din Germania.
Comentarii
Adauga comentariu
* obligatoriu
* obligatoriu
Comentariul tău (maxim 1000 de caractere): * obligatoriu
0 caractere :: Numar maxim de caractere 1000
6e98b

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Fermierii belgieni au blocat Comisia Europeană cu baloţi în flăcări Articolul urmator