x close
Acasa Culturi vegetale Viticultura MADR a revizuit cadrul legislativ al programelor pentru restructurarea si reconversia viilor

MADR a revizuit cadrul legislativ al programelor pentru restructurarea si reconversia viilor

13 Sep 2013 - 10:55
MADR a revizuit cadrul legislativ al programelor pentru restructurarea si reconversia viilor
Beneficiarii programelor de restructurare sau reconversie a plantaţiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar se vor raporta la un cadru legislativ revizuit. Printre prevederile noului Ordin al ministrului de resort se numără faptul că programele de restructurare sau reconversie se realizează doar pentru plantaţiile de viţă-de-vie destinate producerii vinurilor de calitate cu denumire de origine controlată şi a vinurilor cu indicaţie geografică.

De asemenea, actul normativ, deocamdată în fază de proiect, prevede că suprafaţa minimă a parcelei viticole care poate beneficia de sprijin la restructurare/reconversie să fie de 0,10 ha iar suprafaţa maximă a planului individual pentru persoanele fizice neînregistrate fiscal conform legislaţiei în vigoare este de maxim 5 ha/plan individual şi campanie viticolă.
 
Beneficiarii programelor de reconversie și restructurare a plantaţiilor viticole vor trebui să facă parte dintr-o formă asociativă din filiera vitivinicolă legal constituită. Ordinul prevede că acestea pot fi grup de producători, societate cooperativă agricolă, cooperativa agricolă sau Organizaţii Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare (O.I.P.A.), pe filiera vitivinicolă. 
 
Detalii cu privire la Ordinul ministrului pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 247/2008 privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009-2013/2014, găsiți pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Comentarii
Adauga comentariu
* obligatoriu
* obligatoriu
Comentariul tău (maxim 1000 de caractere): * obligatoriu
0 caractere :: Numar maxim de caractere 1000
eed4e

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Cum sunt împarţiţi banii din Programul Naţional Apicol în perioada 2014 - 2016 Articolul urmator