x close
Acasa Financiar Fonduri europene PNDR 2014 – 2020 un proiect de țară pentru șapte ani

PNDR 2014 – 2020 un proiect de țară pentru șapte ani

30 Oct 2014 - 16:18
PNDR 2014 – 2020 un proiect de țară pentru șapte ani
Majorarea productivității și competitivității în mediul rural, precum și producția integrată destinată atât consumului intern, cât și internațional, ambele reprezintă cele două obiective ale PNDR 2014 – 2020, program care potrivit spuselor ministrului secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, George Turtoi, a fost gândit ca un proiect de țară pentru următorii șapte ani.
 
Oficialul Ministerului Agriculturii a precizat joi, în cadrul târgului IndAgra, că „pentru prima dată în România”, a fost creionat un proiect de țară pe agricultură, pentru următorii șapte ani de zile „cel puțin”. Înainte de definitivarea sa însă, a fost întocmită „o radiografie a țării”, astfel încât să fie clar stabilită starea agriculturii românești. Conform aprecierilor lui Turtoi, aceasta „nu este prea fericită” din cauză că România are o agricultură polarizată, cu alte cuvinte 1% din fermieri dețin 50 la sută din suprafața agricolă a țării, restul de 99% fiind în posesia celorlalte 50 de procente.
 
În urma acestei analize a rezultat PNDR 2014 – 2020, proiect de țară cu două obiective importante, enumerate anterior.
 
„În această situație a trebuit să ne gândim cum anume reușim în România să avem o agricultură performantă și (...) să ne putem compara cu alte state. (...) Ne-am gândit pentru ăștia șapte ani de zile, la finalul programului, să ne atingem cel puțin două obiective majoritare pe zona de agricultură și dezvoltare rurală: - primul obiectiv ar fi acela de a crește productivitatea și competitivitatea în mediul rural și al doilea (...) de a reuși să producem în România nu materie primă cu care să ieșim la export sau pe care s-o vindem pe piața internă, ci în România să producem produse alimentare cu care să asigurăm atât necesarul național, cât și partea de export”, a precizat Turtoi.
 
Potrivit spuselor sale, PNDR 2014-2020 a fost trimis oficial la Comisia Europeană în luna iunie 2014 și acum se află în analiză oficială la CE, următoarea etapă fiind cea de aprobare a programului. Se pare că din cauza lipsei de personal specializat la instituțiile abilitate din Bruxelles, analiza PNDR-ului românesc va mai întârzia.
 
„Noi am solicitat și am lucrat foarte intens pentru a reuși să facem aprobarea anul acesta, dar din ce informații avem de la Comisia Europeană, ei au o lipsă de personal pentru a putea analiza toate programele de dezvoltare care au fost depuse acolo. Noi sperăm ca totuși să reușim ca la final de an să avem programul aprobat pentru că (...) a primit observații care nu sunt de fond, nu sunt cu probleme, sunt doar lucruri de clarificat și de corelat, deci nu sunt probleme majore, ca ulterior să putem lansa la începutul anului viitor toate măsurile de finanțare”, a conchis Turtoi.
 
Noul PNDR 2014-2020 are alocată o sumă totală de 9,3 miliarde de euro, din care 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite României, iar 1,3 miliarde de euro contribuția națională.
Comentarii
Adauga comentariu