x close
Acasa Financiar Se dau din nou bani pentru depozitarea privată a cărnii de porc

Se dau din nou bani pentru depozitarea privată a cărnii de porc

Autor: Veronica Huza 04 Ian 2016 - 19:59
Se dau din nou bani pentru depozitarea privată a cărnii de porc
Cererile pentru depozitarea privată a cărnii de porc se pot depune începând de luni, 4 ianuarie, anunţă Agenția de Plăți APIA. Măsura a fost din nou activată de Comisia Europeană, în încercarea de a mai reduce presiunea de pe piaţa cărnii de porc, puternic afectată de embargoul alimentar al Rusiei. Preţul cărnii de porc a scăzut cu 8,2% faţă de acum un an, conform ultimelor date ale Comisiei Europene.

Pot accesa măsura stocării private operatorii care retrag de pe piaţă o cantitate de carne de porc proaspătă, pe care o congelează şi o menţin în stoc, fără schimbarea depozitului, pe o perioadă prevăzută într-un contract. Perioada de stocare poate fi de 90, 120 sau 150 de zile.

Ajutorul pentru stocare se acordă în limita a 50.520 de euro. Fiecare cerere trebuie să acopere o cantitate minimă de cel puțin 10 tone pentru produsele dezosate și de cel puțin 15 tone pentru celelalte produse.

Cererea de sprijin privind depozitarea privată a cărnii de porc se depune la APIA însoţită de dovada constituirii unei garanţii de 20% din cuantumul ajutorului solicitat.
Comentarii
Adauga comentariu