O companie din Arad ia 1 mil. euro pentru un siloz de cereale

categorii:


Compania R.D.F din Arad, distribuitor de seminţe şi îngrăşăminte chimice pentru agricultură, va finaliza o investiţie de aproximativ 2 mil. euro în construcţia unui siloz de cereale cu o capacitate de 10.000 de tone, pentru care urmează să primească fonduri europene de circa 1 mil. euro.

R.D.F a semnat în luna aprilie 2009 un contract de finanţare cu A.P.D.R.P. (Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) în vederea accesării de fonduri europene în cadrul măsurii "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere", scrie Ziarul Financiar.

"Valoarea contractului semnat de compania noastră cu A.P.D.R.P pentru investiţia în curs de finalizare din localitatea Şofronea este de aproximativ două milioane de euro, jumătate din această sumă fiind asigurată prin finanţare europeană nerambursabilă. Restul fondurilor provin din aportul propriu, astfel că 40% din bani reprezintă finanţarea companiei R.D.F, iar 60% prin accesarea unui credit bancar de investiţii", a spus Florin Deznan, director general şi acţionarul majoritar al companiei R.D.F. Arad.

Citeşte mai mult în Ziarul Financiar

 | rating: -

COMENTARIUL TAU



* campurile sunt obligatorii

07.05.2012 - 13.05.2012Cotatii

 Fermier (RO) €/tonaConstanta (FOB) €/tonaMATIF Paris €/tonaCBOT Chicago €/tona
Grau panificatie182203197175
Grau furaj177200--
Porumb181206211190
Orz175196198-
Rapita411442476213
Floarea soarelui395457--
Soia---394

Newsletter

Doresti sa primesti cele mai noi informatii agro?
Aboneaza-te la newsletter!

dezabonare

17.05.2012Curs valutar

    • 1 EUR
    • 4.4435
    • -0.0028
    • -0.06%
    • 1 GBP
    • 5.5488
    • -0.0181
    • -0.33%
    • 1 USD
    • 3.495
    • -0.0037
    • -0.11%
  • vezi toata lista

Sondaj

Sunteti de acord cu liberalizarea pietei funciare din 2014?

  • Contact
  • Newsletter
  • rss